M-am trezit dimineata transpirat...mi-era frig. M-am ridicat greu din pat sa-mi fac cafeaua. A trebuit sa fac un efort sa-mi amintesc unde am pus cutia de cafea in mobila noua din bucatarie. Mi-am aprins o tigara de parca gustul amar pe care si asa il am in gura trebuia motivat cumva.
Sting tigara la jumate. Sunt satul de foc si de arsura. Macar cafeaua e cum imi place mie....mare, tare si dulce. Pana si dulcele cafelei e mai bun acum, la prima ora, decat amarala pe care o simt de cateva luni. Imi dau seama deodata ce ursuz am devenit. Parca as fi un mos singur care nu vrea sa stie de nimeni si nimic. Si asa ma simt. Singurele lucruri care ma fac fericit sunt muzica si tigarile. Din cand in cand cate-o pizza.
Am obosit. Si doar abia m-am trezit din somn. Dar nu e genul de oboseala care sa treaca cu un somn bun. E genul de oboseala care persista si nu vrea sa iasa din sistem si nici nu o pot scoate. E genul de oboseala care te face sa-ti simti trupul amortit si mintea moarta. M-am urcat la volan fara tragere de inima...nu ma mai recunosc; mie imi placea sa conduc. Simteam o libertate aparte. Doar eu masina si drumul. Simt lipsa pasagerului de pe scaunul din dreapta. Simt si acum o atingere pe mana mea dreapta, o atingere care imi dadea puterea sa merg mai departe. Ma uit mirat la mana de pe schimbatorul de viteze. Atingerea e doar un vis, o impresie. Sau?.... O simt desi fizic nu e acolo. Am pierdut numarul zilelor de cand nu a mai fost, al zilelor de cand nu am mai simtit atingerea care ma atentiona cand mergeam prea repede....
Merg sa fac ceva cumparaturi. Trec printre rafturi ca o naluca; ma opresc doar unde stiu ca am ceva de luat. Nu ma uit la nimic si la nimeni in jur. Observ cu coada ochiului o silueta cunoscuta. Intorc capul in directia respectiva dar nu e silueta pe care vreau s-o vad. E o persoana insipida cu un sictir inscris pe fata, aparent mai mare decat al meu. Imi trece prin cap o intrebare: oare persoana aceea ce a patit? Zambesc...am falsa impresie ca numai eu am dreptul sa ma simt aiurea. Ma intorc la raftul cu branzeturi si imi cad ochii pe o bucata de Brie. Mi-e dor sa-i simt gustul pe o felie de para dar nu vreau sa o cumpar. E un lux pe care simt ca nu-l merit.
Platesc nota la casa, pun in portbagaj cumparaturile si ma indrept spre casa. Imi spun ca o plimbare pe drumul mai lung si mai putin aglomerat mi-ar face bine...sa mai vad si eu un copac, ceva fire de iarba. Opresc intr-o parcare si imi aprind o tigara. Las fumul sa iasa incet din plamani ca si cum prezenta lui acolo, inauntru imi incalzeste sufletul racit. Pacat ca nu pot sa-mi tratez sufletul tot cu aspirina si paracetamol. Sa-l fac sa transpire. Si apoi sa-l incalzesc sub o patura si sa imi fie iarasi bine. „O sa treaca” imi spun in gand pentru a mia oara. Dar sufletul imi raspunde ragusit printre stranuturi: „Da...dar sa treaca cum vreau eu.”
Am mai adaugat o zi la numarul pe care si asa nu-l stiu al zilelor de cand imi lipseste atingerea.
O noua zi...
2 comentarii:
citez..."gandeste-te la prieteni si incearca sa te simti bine"...o sa fie asa cum vrei tu...doar ca probabil trebuie sa trecem prin situatii de genul...ca sa invatam sa apreciem si mai mult...sau poate e viata ironica uneori?...si pana la urma...atata timp cat nu renunti la lupta nu ai cum sa fi invins...
in vara un prieten imi spunea ca singurul lui prieten adevarat e muzica...eu iti spun acum ca I'll always have blues...you'll always have the sounds of music close to you...restul...e al naibii de enervant...si stii ce? de trecut o sa treaca...ca o sa fie bine sunt convinsa...sunt asa de sigura ca ma sperii...dar mai conteaza si sa fie bine dupa cum vrea el...sa treaca, dar sa treaca cum vrea sufletul...
aseara, inainte sa adorm...aveam senzatia ca e langa mine si ca ma strange in brate...m-am cutremurat...
Trimiteți un comentariu